luna...

ea...imi este prietena in noptile pusti, imi este aproape, ma invaluie sub perelina ei intunecata straluicita de stele, ma innebuneste cu mirosul de zana noptii, ce imi vorbeste in cor cu micile vietuitoare ale noptii, ea este luna... luna cu chip bizar ce rade, ce ma priveste de sus...este mama noastra, a celor singuri...care nu au cu cine vorbi.

sa scriu...

Sa tot scrii, sa tot iti asterni gandurile de tristete care iti macina sufletul, sa tot scrii ce iti doresti...fericire, iubire, liniste...sa iti doresti, dar nu se intampla...oare cum sa fac sa imi se intample??...nu stiu, probabil imi trebue o noua viata, nu asta in care sunt...iar eu visez, voi visa si voi continua sa visez!